Investim în siguranța cetățenilor și continuăm, anul acesta, montarea de camere de supraveghere în locații intens circulate din Sectorul 6. Imaginile vor fi în atenția Poliției Locale, iar pentru asta înființăm un super dispecerat de monitorizare.

Așadar, căutăm colegi „la butoane”, care să aibă cunoștințe de operare/programare pe calculator, cu atenție distributivă și spirit de observație.

„Centrul de Monitorizare al Poliției Locale Sector 6 va fi gata în circa două luni. Astfel, va crește operaționalizarea și capacitatea de intervenție a Poliției. Dacă Parlamentul va vota legea prin care să se poată amenda și prin camere (ca în străinătate, de exemplu, pentru parcarea pe spațiul verde), activitatea polițiștilor locali va fi mult mai eficientă”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

CE FUNCȚII SUNT SCOASE LA CONCURS

14 funcții publice de execuție sunt scoase la concurs în cadrul Compartimentului de Monitorizare Video, Serviciul Dispecerat și Monitorizare Video, din cadrul Direcției Ordine Publică:

  • polițist local, clasa I, grad profesional principal (3 posturi)
  • polițist local, clasa I, grad profesional asistent (1 post)
  • polițist local, clasa III, grad profesional principal (5 posturi)
  • polițist local, clasa III, grad profesional asistent (4 posturi)
  • polițist local, clasa III, grad profesional debutant (1 post)

Dosarele se depun în perioada 15 februarie – 6 martie, la DGPL Sector 6 (Șos. Orhideelor, nr. 2D). Proba scrisă va avea loc la 20 martie 2023, ora 10.00. Cei declarați admiși vor da, mai departe, un interviu.

ACTE LA DOSAR ȘI CONDIȚII DE ÎNDEPLINIT

Cei care doresc să lucreze la Poliția Locală trebuie să depună un formular de înscriere, un CV, copii după diplome de studii, adeverințe care atestă experiența și vechimea în muncă, cazier, act de identitate, permis de conducere etc.

Condițiile de participare variază în funcție de postul scos la concurs. Poți vedea toate detaliile aici: https://www.politia6.ro/politie_locala_primariesector6/node/9454

CÂT E SALARIUL?

Grila de salarizare este publică, stabilită prin hotărâre de Consiliu Local. O poți studia aici: https://old.primarie6.ro/www2/wp-content/uploads/2021/11/HCL-250-2021.pdf

Se înmulțește coeficientul din ultima coloana cu 3000 (salariul minim brut) și rezultă salariul brut pentru fiecare grad și treaptă de vechime.

MULT SUCCES!