Veste bună pentru actualii și viitorii părinți. Numărul locurilor la creșele de stat va crește cu 124 în Sectorul 6 al Capitalei. Celor trei creșe existente li se va mai adăuga una, aflată acum în plin proces de construcție. Este prima creșă construită de Primăria Sectorului 6 în ultimii 45 de ani. Valoarea lucrării se ridică la aproape 10 milioane de lei și este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Creșa Îngerașii se construiește pe strada Rușețu, nr. 6A. Va avea un regim de înălțime Demisol + Parter + 1 etaj și o capacitate de 124 de locuri. Este singura din cartierul Crângași și are termen de finalizare 31 decembrie 2023. În acest moment, este ridicată în proporție de 20%.

Proiectul are o valoare totală de 9.987.752 de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 4.356.745 lei (3.556.526 de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională și 800.218 lei din bugetul național). Restul de 5,6 milioane vin de la bugetul local.

Cele 124 de locuri noi de care vor beneficia copiii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani sunt mai mult decât binevenite, având în vedere cererea mare din fiecare an, atât în Sectorul 6, cât și la nivelul municipiului București. În prezent, cele 3 creșe de stat aflate în administrarea Primăriei Sectorului 6 (Harap-Alb, Pinocchio și Neghiniță) dispun în total de 980 de locuri. Insuficient! În fiecare an, toate locurile sunt ocupate și câteva sute de cereri rămân neonorate.

Urmează construcția de la zero a altor două creșe

Creșa Îngerașii nu este singura care se va construi în Sectorul 6. Urmează alte două, pentru care deja am obținut finanțare din PNRR. Una va fi în Militari, pe bd. Iuliu Maniu, nr. 11B, iar alta în Drumul Taberei, pe bd. Timișoara, nr. 89. Vor avea demisol, parter și un etaj, iar lucrările vor începe în primăvară. Fiecare creșă va putea primi câte 70 de copii.

Amândouă vor costa peste 40 de milioane de lei. Mai exact, suma acoperită din fonduri europene este de 27.966.842 de lei fără TVA (câte 13.983.421 de lei pentru fiecare creșă), iar restul banilor vor veni de la bugetul local.

Noua creșă Îngerașii vine cu o serie de beneficii:

  • Va asigura locuri de muncă pentru 48 de angajați;
  • Va îmbunătăți și va extinde infrastructura educației din mediul urban;
  • Ajută la prevenirea abandonului școlar;
  • Asigură spații pentru desfășurarea unui proces educațional de calitate la nivel antepreșcolar;
  • Va îmbunătăți accesul la educație al persoanelor cu dizabilități, al grupurilor defavorizate și al celor cu probleme de ordin social.

La nivel național, funcționează în mod oficial 395 de creșe de stat acreditate, ce asigură locuri pentru 22.296 de copii. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat în februarie 2022 finanțarea pentru construcția a 142 de creșe în 52 de orașe și 90 de comune. Alte 138 de creșe au primit aprobare în august 2021 pentru a fi construite în municipiile din România.