Autorizațiile de funcționare pentru spațiile comerciale vor fi eliberate, de luni, 3 octombrie, de către Biroul Activități Comerciale din cadrul Administrației Comerciale Sector 6, cu sediul în Şos. Virtuţii, nr 148, etaj 1.

Până acum, ele au fost eliberate de Biroul Unic al Primăriei Sectorului 6, cu sediul în Calea Plevnei, nr. 147-149.

Pentru a face tranziția și pentru a putea transmite toate datele necesare de la Birou Unic, la cel de Activități Comerciale, vineri, 30 septembrie, nu se pot depune acte pentru aceste autorizații.

Cine are nevoie de autorizații de funcționare

Toate persoanele juridice care desfășoară activități comerciale pe raza Sectorului, indiferent dacă au punct de lucru pe domeniul public sau privat, dacă spațiul e închiriat sau proprietate personală, trebuie să obțină o autorizație de funcționare. Sunt incluși aici agenții economici care au baruri, terase, restaurante, care desfășoară activități recreative, comercializează produse etc.

Autorizațiile se emit pe o perioadă de patru ani, dar sunt vizate anual, după ce Biroul Activități Comerciale verifică dacă au fost respectate condițiile care au stat la baza emiterii documentelor.

Mai multe detalii, inclusiv actele necesare pentru autorizații, puteți găsi pe site-ul Administrației Comerciale Sector 6.