Drumul Osiei, din Militari, care leagă Sectorul 6 de Chiajna, este gata!

De duminică, 10 septembrie, se circulă civilizat pe două benzi, trotuare, dar și pistă de biciclete. Lucrarea a fost executată în trei luni, dar întreaga birocrație a fost începută în 2021.

Drumul Osiei era o stradă aflată într-o stare avansată de degradare, fără trotuare și plină de gropi. Ca un drum de țară de mult uitat. După fiecare ploaie, bucureștenii erau nevoiți să poarte cizme de cauciuc până la Bd. Iuliu Maniu. Noroaiele ajungeau până la gleznă. Iar șoferii evitau cât puteau Osiei, ca să nu-și distrugă mașinile. Cei de la STB se plângeau că autobuzele aveau nevoie des de repații. Cu toții îl numeau „Drumul Oaselor”.

În 2021, la solicitarea primarului Ciprian Ciucu, strada a fost trecută din administrarea Primăriei Capitalei în cea a Primăriei Sectorului 6 (PS6) și au fost demarate procedurile pentru reabilitarea ei. „A opta minune! Ce misiune dificilă a fost pentru primarii anteriori! S-a realizat în trei luni ce nu au reușit ei în 30 de ani”, a comentat George Tudor, un bucureștean.

Doi ani de formalități birocratice, 3 luni de șantier

Pentru Drumul Osiei s-au făcut primele exproprieri din istoria PS6: 36, în valoare de 7 milioane de lei. Au urmat: obținerea avizelor, autorizațiilor, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, licitația… Doi ani de hârtii, până să se intre propriu-zis cu buldozerul. Execuția a început în luna iunie, iar astăzi, după trei luni, a devenit o șosea care respectă toate standardele de calitate și de siguranță. Are gaze, canalizare, electricitate etc.

În sfârșit, Drumul Osiei, atât de cerut de bucureșteni, este în mare parte gata. Ne-am apucat de șantierul propriu-zis la începutul acestei veri, dar de fapt lucrăm ca acest drum să existe, mă refer la partea birocratică, de mai bine de doi ani. A fost nevoie să facem exproprieri pentru a lărgi drumul, cu trotuare, piste de biciclete. Am făcut studii de trafic, proiectare și execuție rețele de utilități, execuție drum…”, a declarat primarul Ciprian Ciucu, duminică dimineață.

Au fost accesați bani prin programul guvernamental Anghel Saligny

Primul tronson, dat în folosință duminică, pornește de la intersecția cu Bd. Iuliu Maniu spre Chiajna. Are o lungime de aproape 600 metri, două benzi de circulație, trotuare prevăzute cu alveole pentru copaci, stâlpi de iluminat, piste de biciclete pe ambele sensuri (cu lățimea de 1,5 m fiecare), stație STB. Primii 200 de metri de carosabil, de la Bd. Iuliu Maniu, au 4 benzi cu lățimea de 3 metri fiecare (o bandă de acces spre complex și 3 benzi de ieșire spre Iuliu Maniu). Au fost plantați 60 de arțari. Lucrarea a costat 7,3 milioane de lei cu TVA. Două treimi din costul proiectului sunt asigurate prin programul guvernamental Anghel Saligny, pentru care am aplicat încă din noiembrie 2021.

Șofer: „O mare bucurie pentru părinți și copii, înainte de începerea școlii!”

Era varză înainte acest drum, îmi rupeam mașina pe aici. Acum l-am parcurs lin, în doar câteva minute”, spune, încântat, un șofer.

Lucrurile au fost așa cum ni s-au promis. Domnul primar le-a făcut o mare bucurie părinților și copiilor chiar acum, la deschiderea anului școlar!”, adaugă un alt șofer.

Bicicliștii și pietonii sunt și ei fericiți: „Acum e o plăcere să merg pe jos pe acest drum. Curat, civilizat, dar mai ales sigur”, declară un tătic, cu fetița de mână. Un curier care transportă mâncare spune, de pe bicicletă: „Mi s-a ușurat munca. Era un chin înainte să merg pe aici prin gropi și noroaie”.

Urmează tronsonul 2 al Drumului Osiei

Tronsonul 2 are o lungime de circa 300 de metri și urmează să fie și el reabilitat. Doar că aici se așteaptă ca instanța să dea decizia de expropriere. O societate italiană blochează lucrarea pentru doar 1,5 metri lățime.

Din punct de vedere tehnic, Drumul Osiei are 800 de metri, din care am executat aproximativ 600 de metri. L-am fi făcut pe tot dacă nu am fi avut probleme în justiție: o firmă italiană a atacat acest proiect din motive care îmi scapă. Dânșii ar fi fost expropriați pe o cantitate neglijabilă, cam un metru și jumătate – un nimic raportat la suprafața cu multe hectare de care dispun. Am avut discuții, însă firma a fost refractară la orice propunere, nefiind interesată deloc de binele public. Încă suntem în justiție și vom merge mai departe”, a explicat Ciprian Ciucu.

Ce alte drumuri vor fi reabilitate

  • În prezent, Primăria Sectorului 6 lucrează la Drumul Valea Largă, aflată între Prelungirea Ghencea și Bd.Timișoara. Va avea patru benzi de circulație, piste de biciclete, trotuare generoare și spațiu verde amenajat.
  • Anul viitor, începe execuția la Drumul Roții (paralel cu Osiei, leagă Chiajna de București). „Suntem gata cu tot ce tine de noi, așteptăm ca APA Nova să finalizeze proiectarea și să se apuce de lucrări. După ce ei execută canalizarea, noi putem intra imediat”, explică Ciprian Ciucu.
  • Drumul Belșugului (între Bd. Iuliu Maniu și Drumul Ciorogârla) – străzi înguste din pământ, fără canalizare, dar locuite. „Exproprierile sunt pe final, în toamnă lansăm (1) procedura pentru Studiul de Fezabilitate pentru extindere rețea apă-canal, multe proceduri la PMB, și (2) procedura de achiziții pentru proiectare și execuție drum”.

Vom decongestiona traficul din Cartierul Militari, dar mai sunt de parcurs etape administrative. Noi, ca subunitate administrativ-teritorială nu putem face exproprieri direct, avem nevoie de aprobare de la Primăria Generală a Municipiului București, sunt multe proceduri foarte complexe care trebuie parcurse. Asta, pentru că am zis nu doar să asfaltăm, ci să lărgim drumurile astfel încât să permită fluidizarea traficului”, a mai adăugat primarul Ciprian Ciucu.