Campania de curățenie la bordură se extinde. În fiecare zi de marți, echipele vor fi pe Strada Brașov. Acțiunea va debuta pe 13 iunie.

Luni (29 mai), au fost montate indicatoarele care anunță că, între orele 10.00-14.00, vom mătura, aspira și spăla temeinic, manual și mecanizat, toată zona.

Dacă stai în zonă, marchează în calendar ziua de marți și planifică din timp să îți muți temporar mașina, pentru a permite echipelor de salubrizare să acționeze eficient.

De ce este necesară curățenia la bordură?

Sub autovehicule și lângă bordură se adună cea mai mare cantitate de mizerie, praf, frunze uscate și gunoaie. Este ineficient să curățăm doar în jurul mașinilor parcate.

Mașinile parcate pot îngreuna sau bloca acțiunea de igienizare a străzilor și trotuarelor. Mutarea acestora va asigura o curățare mai eficientă și mai rapidă. Și nu vom mai fi secondați la fiecare pas de Poliția Locală!

Te rugăm să faci acest gest de solidaritate și responsabilitate față de comunitate. Este o mică schimbare în rutina ta, dar cu un impact imens asupra sănătății tuturor și asupra curățeniei în zonă!

20 de tone de praf și mizerie, adunat în șapte luni de pe Bd. Iuliu Maniu

Curățenia la bordură continuă miercurea, între orele 10.00 și 14.00, pe Bd. Iuliu Maniu, proiect început în 26 octombrie 2022.

De atunci, în șapte luni de proiect, 70 de lucrători au muncit 116 de ore, pentru a mătura mecanic și spăla 7,5 km de carosabil. Au fost adunate 20 de tone de deșeuri doar de la bordură.